Asigurarea de raspundere civila profesionala (MALPRAXIS)

Aceasta asigurare are ca scop despagubirea pentru prejudiciile cauzate in principal din neglijenta in exercitarea profesiei, de catre practicantii unor profesii care ofera consultanta sau presteaza un serviciu specializat. Printre acestea, sunt: constructori, arhitecti, notari, avocati, medici, farmacisti, contabili, cadre didactice, brokeri, interpreti si traducatori, operatori si agenti autorizati sa inscrie avize de garantie in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, etc.. Acestia pot – prin eroare, neglijenta, omitere, sau orice culpa proprie – sa aduca prejudicii fie clientilor, fie unor terti.

In general, se acorda despagubiri pentru:

  • sume pe care asiguratul este obligat sa le plateasca tertelor persoane ca urmare a producerii, din culpa proprie, a unor vatamari corporale sau pagube cauzate bunurilor
  • daune morale ale persoanei pagubite
  • cheltuielile de judecata ale asiguratului, daca a fost obligat la desdaunare
  • cheltuielile de judecata ale persoanei terte prejudiciate, in cazul in care asiguratul a fost obligat prin lege la plata daunelor
  • daune aparute ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorarii unor documente, a unui furt prin efractie etc.
  • orice pierdere cauzata de eroare, neglijenta sau omitere a unui partener sau angajat al asiguratului in legatura directa cu activitatea de expertiza contabila.